Comunicat de presa – Uniunea Baptista

June 10, 2013 Favorite

siglaUBR-294x300

 

Analizând demersul Comisiei Comune a Camerei Deputaților și a Senatului de Revizuire a Constituției, Cultul Creștin Baptist din România (Uniunea Bisericilor Creștine Baptiste din România) reafirmă principiile exprimate în data de 18.03.2013 care au fost înaintate Comisiei Comune a Camerei Deputaților și a Senatului de Revizuire a Constituției din Parlamentul României prin care solicită formularea art. 48 al. (1) în noua Constituție în următorii termeni: Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între bărbat și femeie, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor.

Cultul Creștin Baptist din România a luat act și salută decizia de adoptare a amendamentului care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie, sintagmă care înlocuiește cuvântul soți, prezent în actuala Constituție, considerând că formularea adoptată reflectă adecvat modul de înțelegere a conceptului de familie de către poporul român.

Cultul Creștin Baptist din România consideră, în conformitate cu principiile exprimate în data de 18.03.20013, că este necesară reafirmarea în noua Constituție a libertăților democratice, a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Noua Constituție trebuie să cuprindă, în accepțiunea Cultului Creștin Baptist din România și în conformitate cu practicile internaționale cu privire la drepturile și libertățile religioase, libertatea de alegere a religiei, libertatea educației religioase și libertatea de manifestare a religiei.

Cultul Creștin Baptist din România își reafirmă speranța că prezentul demers de revizuire a Constituției are ca prim obiectiv întărirea setului de valori democratice și dorește ca binecuvântarea lui Dumnezeu să fie prezentă în acest demers important pentru democrația și națiunea română.

Dr. Otniel Ioan Bunaciu

Președinte, Cultul Creștin Baptist din România

[nivo]

Cuvinte cheie: , ,

Leave a Reply