Dovezi ale invierii Domnului Isus Hristos

May 1, 2013 Favorite

20130501-101956.jpg

În vremurile de dominație a comunismului, în Moscova, se puteau vedea mii de oameni care veneau să viziteze trupul neînsuflețit al lui Lenin, așezat în mausoleul ridicat în cinstea lui în Kremlin. Trupul lui, așezat într-un sicriu de cristal și supus unor condiții cu totul speciale, tocmai ca el să nu se degradeze, putea fi astfel văzut și în felul acesta oamenii puteau să-i aducă un omagiu celui care a fost liderul spiritual al Uniunii Sovietice. Așa înțeleg mulți oamenii să aducă închinarea lor celor care sunt considerați dumnezeii acestui pământ. În una din zilele de vizită, la mausoleul lui Lenin, s-au așezat și niște turiști din altă țară în vederea vizitării celebrului defunct. Ei erau creștini. Aveau însă cu ei un drapel pe care îl fluturau în văzul tuturor și pe care era scris: „Domnul nostru nu mai este în mormânt; El a înviat dintre cei morți”. În felul acesta considerau acești turiști să-și mărturisească credința lor în Cristos și să arate care este adevăratul Dumnezeu.

Acesta este mesajul Evangheliei. El nu mai este mort acum. El a înviat. Acest fapt este inima capitolului 15 din 1 Corinteni. Așa cum inima pompează sângele și, deci, viața în întregul trup al omului, la fel învierea lui Cristos este inima Evangheliei. Faptul învierii lui Cristos pompează viață în toate domeniile adevărului Evangheliei. Învierea este pivotul central în jurul căruia se învârte întregul creștinism. Scoate din creștinism învierea și el va deveni doar o filozofie umană, fără nici o valoare pentru om. Creștinii, de-a lungul veacurilor, au mizat pe faptul că moartea rușinoasă a lui Isus Cristos nu a fost ultimul cuvânt, ci El a înviat și a triumfat asupra morții. Iar atunci când a spus: „Pentru că Eu trăiesc, și voi veți trăi” Isus a acordat tuturor celor care vin la El prin credință, aceeași speranță a învierii. Și această credință a transformat inimile urmașilor lui Cristos. Ea, învierea, a dat naștere la părtășia sfinților, care a devenit biserica lui Cristos. Și pentru că învierea este adevărată, loviturile cele mai teribile care au lovit creștinismul de-a lungul istoriei sale, nu i-au distrus pe adevărații creștini.

Apostolul Pavel a spus: „Dacă mărturisești deci cu gura ta pe Isus ca Domn și dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morți, vei fi mântuit” (Rom. 10:9). Cu alte cuvinte, mântuirea se întemeiază pe mărturisirea domniei lui Cristos cel înviat. Așa deci, dacă nu există învierea lui Cristos mărturisită, nu poate exista mântuire. Oameni care neagă realitatea învierii lui Isus Cristos nu se pot numi creștini; ei nu sunt în realitate creștini. Potrivit lui Romani 10:9 tu ești mântuit prin mărturisirea că Dumnezeu L-a înviat pe Isus din morți. Adevărații creștini au crezut întotdeauna în înviere, deoarece ei sunt cei mântuiți prin Cristos; ei, prin credința în adevărul învierii lui Cristos, au primit mântuirea și astfel au devenit creștini.

În biserica din Corint nu a fost negată învierea lui Hristos. Ceea ce creștinii din această biserică negau a fost învierea trupească a sfinților. Aceasta a fost problema lor. Capitolul 15 din 1 Corinteni a fost scris în primul rând nu pentru a dovedi învierea lui Cristos pentru creștini (n-ai fi un creștin dacă a-i nega-o). Acest capitol a fost scris pentru a încerca să dovedească creștinilor că, deoarece Cristos a înviat cu adevărat, ei vor învia realmente în trup fizic corporal, așa cum și Cristos a înviat. Și aceasta chiar dacă noi, creștinii, vom ajunge ca orice om în mormânt.
Cei din biserica din Corint, deși credeau în învierea lui Cristos (vezi v. 1-11), nu puteau vedea în mod clar implicațiile acesteia pentru viețile lor. Ei aveau nevoie să înțeleagă că Cristos cel înviat este doar primul rod și după El vor urma să învieze, în același fel, și toți ceilalți credincioși. Acesta este subiectul lui 1 Cor. 15.

De unde a apărut această problemă în biserica din Corint? Problema lor s-a datorat faptului că ei au permis să fie victime ale credințelor din acea vreme. Ei au căzut pradă filozofiei prostești din societatea lor. Ei au permis păcatelor societății lor să intre în biserică. Mentalitatea lumii s-a infiltrat în biserică. Grecii, prin filozofia lor, negau învierea trupească. Iar creștinii din Corint, deși au acceptat învierea în trup fizic al lui Hristos, din cauza influenței filozofiei grecești, fundamental păgână, au ajuns să fie convinși că nu există înviere fizică pentru nici un om. Astfel, ei spuneau: „Desigur, Cristos a înviat în trup, dar, nu există nici o înviere pentru noi”. Și aceasta pentru că așa crede filozofia greacă.

În filozofia greacă s-a născut „dualismul filozofic”. Acest principiu îi este atribuit lui Platon. Dualismul filozofic a dominat gândirea greacă. El spune că trupul fizic este rău și că spiritul este bun. Materia este rea, în timp ce spiritul este bun. Asta credeau grecii. Așa că atunci când un om moare, trupul fizic, care este rău, moare, iar sufletul, care este bun, intră în nemurire. Platon a declarat că organismul este o închisoare care subjugă spiritul și omul așteaptă să fie eliberat din închisoarea sa. Pentru Platon o înviere în trup însemna un al doilea iad. Trupul de carne trebuia înlăturat pentru ca omul să se bucure de nemurire.

Seneca, un alt grec celebru, a spus: „Este o plăcere pentru mine să mă delectez în eternitatea sufletului. Pentru mine aceasta marea mea speranță. Observă că Seneca a crezut în nemurirea sufletului. Toți grecii credeau în ea. Ei nu au avut nici o problemă cu nemurirea sufletului ci doar cu învierea trupului. Seneca a continuat să spună: „Când va veni ziua în care acest amestec de divin și uman (viața umană în trup fizic) va dispărea (adică atunci când voi muri în plan fizic), eu voi părăsi corpul meu și mă voi întoarce la zei”.

Acest lucru este exact ceea ce învață teologia liberală astăzi. Fiecare om, consideră această teologie, are în el scânteia divinității. Noi suntem deci o mulțime de mici scântei din acest spirit al lui Dumnezeu care există în trupuri de carne. Așa că, atunci când trupul moare, el merge în mormânt și se întoarce în țărână, în timp ce scânteia (sufletul) se întoarce la Dumnezeu pentru a se alătura marelui foc care este Dumnezeu. Astfel, scânteia sufletului se pierde în nemurirea divinității universale. Aceasta este filozofia stoică.

În mijlocul bisericii din Corint erau oameni care credeau în învierea trupească a lui Isus Cristos, dar care negau învierea trupească a tuturor oamenilor (vezi 1 Cor. 15:12). Acestora le scrie apostolul Pavel. Scopul său în 1 Corinteni 15 are de-a face cu învierea trupului. Nemurirea sufletului nu era o problemă în credința celor din Corint. Mai întâi apostolul reafirmă bazele credinței creștine, universal acceptate (v. 1-11). Apoi, el argumentează că, dacă Cristos a înviat, atunci este adevărat și faptul că trupul celor credincioși va învia. Trupul înviat va fi însă unul glorios. Aceasta trebuie să fie adevărata nădejde a creștinului (v. 12-58). Cristos a înviat. El a ieșit viu din mormânt, într-un trup fizic și real, dar glorificat. Aceasta este baza credinței creștine. În același timp, Pavel pune în evidență dovezile învierii lui Cristos. Avem, aici în v. 1-11, cinci asemenea dovezi ale învierii Domnului nostru.

1. Mărturia bisericii (v. 1-2) – Pavel spune bisericii: „Vă fac cunoscut, fraților, Evanghelia”. De fapt, Pavel, le spune: „Vreau să vă reamintesc Evanghelia”. De ce Pavel le-o reamintește? Pentru că doar în acest fel credincioșii se vor trezi și vor fi în stare să privească în față adevărul învierii lor în trup (bază pentru contrazicerea filozofiei grecești – v. 12-58). Pavel le aduce aminte ceea ce el le-a propovăduit, ceea ce ei au primit și ceea ce lor le-a adus mântuire. Evanghelia este aceasta: Cristos a murit pentru păcatele noastre (v. 3). El a fost îngropat (v. 4) și a înviat a treia zi (v. 5). Prin primirea Evangheliei, credincioșii au devenit copiii lui Dumnezeu (Ioan 1:12). Această Evanghelie este baza credinței creștine. Ea nu se schimbă. Ea, și numai ea aduce mântuire. Dar, mântuirea este valabilă doar dacă „(Evanghelia) o țineți așa după cum v-am propovăduit-o, altfel, degeaba ați crezut” (v. 2). Unii spun că este suficient doar să fi primit Evanghelia. Pavel spune însă că ea trebuie ținută (păstrată, deci nu pierdută), dacă vrem să fim mântuiți. Mai mult, mântuirea este sigură pentru credincios doar dacă Evanghelia este păstrată așa cum ea a fost propovăduită (fără modificări sau pervertiri ale conținutului ei).

În Noul Testament există întotdeauna un echilibru între ceea ce Dumnezeu face pentru siguranța credinciosului și ceea ce credinciosul face în perseverarea credinței lui. Există o parte divină și o parte umană în această asigurare în mântuire. Partea divină o vedem în Rom. 8:29-39 (Nimic nu poate să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu – vezi și Rom. 5:9-10). Dar, pe de altă parte, Pavel accentuează și partea umană. Un creștin adevărat este cunoscut prin faptul că el continuă să creadă până la capăt (vezi Filip. 2:12-13). Cel care își modifică credința pe parcursul vieții sale, el demonstrează astfel că nu a fost salvat de la început. El a crezut în zadar. Mulți creștini spun că ei cred în moartea, îngroparea și învierea lui Cristos. Dar ei nu sunt cu adevărat creștini pentru că credința lor nu-i angajează în trăire sfântă. Iacov spune că „Și dracii cred și se înfioară” (Iac. 2:17-20). Credința acestor oameni este de fapt moartă (este fără faptele ascultării – vezi „ascultarea credinței” din Rom. 1:5; vezi și Mat. 13:19-23). Credința trebuie mărturisită (Rom. 10:9-10). Credința și mărturia ei sunt două fațete ale credinței mântuitoare. Aceeași idee este subliniată și în cuvintele Domnului Isus din Ioan 8:30-32 – „Dacă rămâneți în Cuvântul Meu sunteți în adevăr ucenicii Mei; veți cunoaște adevărul și adevărul vă va face slobozi”). De asemenea, perseverarea în credință este clar subliniată și în Evrei 10:35-39. Iată de ce Pavel face apel la credincioși să-și examineze credința personală (2 Cor. 13:5).

Verificarea credinței noastre ne va păzi de a crede pe jumătate Evanghelia mântuirii – faptul că învierea în trup a lui Isus Cristos nu ia în considerare și implicațiile ei (învierea în trup a celor credincioși).

O dovadă incontestabilă a învierii în trup a lui Cristos este însăși existența Bisericii. Ce anume a făcut, oare, ca credincioșii din Corint să se fi corectat în credința lor greșită? Ce anume i-a curățit pe ei de păcatele de care Pavel i-a mustrat în epistola sa (1 Corinteni)? Cine ar fi putut aduce corectare deplină în viața lor de credință, dacă nu Cristosul cel înviat în trup și lucrarea Lui în viața lor? Este o nebunie să credem că acest lucru ar fi fost produs de un sistem de etică adoptat de credincioși. Doar Cristosul cel viu putea acest lucru. De 2000 de ani Biserica lui Cristos se dezvoltă în lume, în ciuda atâtor împotriviri furibunde ale diavolului. Doar faptul că Domnul Isus Cristos este viu și lucrează cu putere în cei credincioși a făcut ca ea să fie biruitoare. Biserica a fost fondată pe credința că Isus este Cristosul, Fiul lui Dumnezeu (Mat. 16:16-19). Doar Evanghelia lui Cristos cel înviat și glorificat are putere de mântuire (Rom. 1:16-17).

Biserica continuă să sărbătorească că Isus a înviat din morți. Și de fiecare dată când Biserica botează un alt credincios, ea arată (simbolic prin apă) puterea lui Cristos cel viu care dă nașterea din nou celui care crede Evanghelia morții, îngropării și învierii lui Cristos.

2. Mărturia Scripturii (v. 3-4) – Pavel afirmă că Cristos a murit pentru păcatele noastre, că a fost îngropat și a înviat a treia zi „după Scripturi”. Evanghelia învierii a fost prezisă în Vechiul Testament (vezi Rom. 1:1-4). Pavel spune că a primit această Evanghelie de la Dumnezeu Însuși, prin descoperirea lui Cristos (vezi Gal. 1:1,11-12; Efes. 3; 1 Cor. 15:3). Și el a primit-o ca apostol al lui Cristos (deci Pavel a primit-o direct de la Domnul Însuși – vezi Gal. 1-2). Dar, deși Pavel face aluzie la faptul că Evanghelia propovăduită de el este primită direct de la Domnul, el poate spune și că aceasta poate fi dovedită prin Scripturile Vechiului Testament. Nimeni nu l-a putut contrazice pe Pavel că el ar fi predicat o evanghelie străină de mesajul Scripturii (vezi Fap. 23:6-9; 24:14-16). Este același mesaj pe care Cristos cel înviat l-a propovăduit după înviere ucenicilor Lui (Lc. 24).

3. Mărturia martorilor oculari (v. 5-7) – Cristos, după ce a înviat, a făcut dovada învierii Sale prin arătările Sale față de ucenicii Lui (vezi și Fap. 1:3). Sunt consemnate aici mai multe arătări ale Domnului: către Chifa, către cei 12 ucenici, către peste 500 de frați deodată, care erau la momentul scrierii lui 1 Corinteni încă în viață, către Iacov (fratele Domnului) și din nou către toți apostolii. Aceste mărturii sunt concludente. Cei cărora Pavel le scrie ar fi putut verifica ei înșiși mărturia acestor martori ai învierii (de aceea el consemnează: „dintre care cei mai mulți sunt încă în viață…” – v. 6). S-au făcut foarte multe cercetări care au demonstrat puterea de convingere asupra celor care au avut parte de aceste arătări că, într-adevăr, Isus a înviat cu adevărat într-un trup real. Este de ajuns să cercetezi cu o inimă deschisă aceste fapte pentru a fi convins de adervărul celor relatate de Scriptură. Un avocat pe nume Sir Edward Clark a spus: „Ca avocat, am făcut un studiu prelungit a probelor privitoare la evenimentele din ziua de Paște. Pentru mine probele sunt concludente și pot afirma că de multe ori am stabilit verdictul în instanța de judecată pe dovezi mult mai puțin concludente decât cele relatate de Evanghelii, cu privire la învierea lui Cristos.

4. Mărturia unui martor special – Pavel (v. 8-10) – De ce acest martor este unul cu totul special? Pentru că Pavel fusese un înverșunat prigonitor al bisericii. Pentru că, omenește vorbind, era imposibil ca un astfel de om să fi fost convins să devină un apostol al lui Cristos, gata să moară de dragul Lui (vezi Fap. 9,22,26; Filip. 3; Gal. 1-2). Pavel se declară: „Eu sunt cel mai neînsemnat dintre apostoli; nu sunt vrednic să port numele de apostol” (v. 9). Dacă luăm în calcul și declarația sa din 1 Tim. 1:15, el pare să se declare a fi ultimul om, cel mai nevrednic dintre toți. Și totuși, el a avut harul să-L vadă pe Cristos cel înviat și glorificat. Pavel a fost transformat radical. Transformarea lui, din ceea ce era înainte de întâlnirea cu Cristos și ceea ce el a devenit după aceea, a fost de-a dreptul o minune dumnezeiască a harului lui Dumnezeu (v. 10). Cum a fost posibil ca din ultimul om („o stârpitură”, adică o lepădătură – v. 8) să devină apostolul care a lucrat cel mai mult pentru gloria lui Cristos și pentru zidirea bisericii Sale? Doar faptul că L-a văzut pe Cristos cel Viu și în glorie, doar harul lui Dumnezeu care a lucrat în viața lui, cum nu a lucrat în nimeni altcineva. Pavel este o dovadă strălucită a învierii în trup a lui Cristos Isus.

5. Mărturia unui mesaj comun al martorilor învierii lui Cristos (v. 11) – Toți apostolii și toți martorii învierii în trup a lui Cristos au vestit exact același mesaj al Evangheliei. Chiar dacă unii, privind superficial la predicile lor, consideră că mesajele lor sunt diferite și chiar dacă fiecare dintre martori este un unicat și diferit de ceilalți, mesajul lor este același. Ei au vestit că Isus a înviat în trup real și învierea Lui are implicații directe asupra vieții tuturor cel ce cred Evanghelia (le transformă viața în mod radical), cât și asupra destinului lor veșnic (toți sfinții vor învia în trup real și glorificat, ca și Domnul lor). Nu există o altă nădejde a Evangheliei, decât aceasta. Toți au crezut aceeași Evanghelie și aceasta este o Evanghelie a învierii în trup. Mai mult, în toată istoria bisericii, propovăduitorii Evangheliei (cei trimiși de Domnul și împuterniciți de Duhul Sfânt) au vestit și vestesc exact aceeași Evanghelie a învierii lui Cristos. Dacă oamenii sunt născuți din nou, atunci când primesc Evanghelia predicată lor, aceasta se datorează doar Evangheliei despre care Pavel vorbește în v. 11. Nu există o altă Evanghelie care să ofere mântuirea veșnică (Gal. 1:6-9; 1 Cor. 15:12-19).

Concluzii

Există trei mari implicații ale Evangheliei învierii lui Cristos.

a. Atunci când auzi Evanghelia învierii primul lucru care ar trebui să se întâmple este o recunoaștere reală a păcatului (v. 8-9; compară cu Filip. 3:4-7). Pavel, atunci când a întâlnit pe Isus a recunoscut că era un păcătos.

b. Al doilea lucru care ar trebui să se întâmple, atunci când auzi și crezi Evanghelia, este o revoluție în propriul tău caracter (v. 10). Cu alte cuvinte, Pavel a fost transformat în mod radical și în mod miraculos.

c. Al treilea lucru care ar trebui să se întâmple, atunci când auzi și crezi Evanghelia, este o redirecționare a energiei. Pavel afirmă că el a lucrat mai mult decât toți. Dar nu el, ci harul lui Dumnezeu în el. Harul lui Dumnezeu îndeplinește planul Său în viața celui convertit, nu planul omului. Viața ta va trebui să fie total dedicată Domnului și să aducă roade pentru El (Ioan 15:1-11).

Fie ca adevărul învierii să aibă aceste implicații în viața ta! AMIN.

____________________________________________
Un articol de Marian Ghita,
pastor Biserica Baptista Sfanta Treime din Constanta

20130501-102729.jpg

Cuvinte cheie: , , , , , , , , , , ,

Leave a Reply