Presedintele Fratntei, Francois Hollande, sustine legalizarea eutanasiei

February 19, 2013 International

François_Hollande

Consiliul de Etică al Medicilor aprobă „sinuciderea asistată” în cazuri excepționale, în care pacienții în stare terminală cer „repetat, lucid și insistent” să fi e ajutați să-și pună capăt zilelor.

Folosind termenul de „moarte asistată” în loc de eutanasie, Consiliul de Etică a invocat „datoria faţă de umanitate” pentru a le permite să moară pacienţilor în stare foarte gravă, pentru care nu se mai poate face nimic.

Decizia ar urma să fie luată de o echipă medicală, nu de un singur doctor. Concluziile Consiliului au venit după ce preşedintele francez, Francois Hollande, a cerut examinarea prevederilor din domeniu şi circumstanţele exacte în care eutanasia ar putea fi autorizată, astfel încât proiectul de lege să fie propus spre adoptare până în luna iunie. El a declarat că schimbările sunt necesare, pentru că actuala legislaţie nu răspunde solicitărilor „legitime” ale bolnavilor incurabil.

Citeste mai mult pe Evenimentul Zilei

 

Cuvinte cheie: , , , , , ,

Leave a Reply