Privind la pruncul Isus

December 4, 2012 Opinii

 

Evanghelia după Matei, cap. 2

Ne apropiem de sărbătoarea naşterii Domnului Isus. De aceea să ne îndreptăm privirile spre El, spre Cel despre care Sfânta Scriptură ne spune că a venit (s-a coborât) „din cer” (Ioan 3:13,31), şi că „S-a făcut pentru toţi cei ce-L ascultă urzitorul unei mântuiri veşnice” (Evr. 5:9). Apariţia pruncului Isus pe scena istoriei nu numai că a pus în evidenţă vulnerabilitatea unei lumi care este într-o continuă clătinare, dar chiar apariţia Sa în istorie a generat o mişcare prin care lucrurile acestei lumi au ajuns să se clatine cu putere. Evanghelistul Matei ne arată cum pruncul Isus, născut în Betleemul Iudeii, a scos la iveală, doar prin simpla Lui prezenţă, pericolele unei lumi conduse şi influenţate de Satana şi de reprezentanţii lui (1 Ioan 5:19), şi cum cei care şi-au legat viaţa de pruncul venit din cer au experimentat în propria lor viaţă realitatea făgăduinţei lui Dumnezeu din Ps. 91: „O mie să cadă alături de tine, şi zece mii la dreapta ta, dar de tine nu se va apropia…” (v. 7). Să privim şi noi la pruncul Isus şi astfel să descoperim acele adevăruri despre El, care ne pot asigura binecuvântarea veşnică a lui Dumnezeu într-o lume păcătoasă şi în pericol de prăbuşire.

I. Isus Cristos – Împăratul divin (v. 1 – 12)

Venirea magilor din Răsărit (din Babilon) pentru a se închina pruncului Isus a scos la iveală adevărul că cel născut în Betleem nu era un om de rând ci Însuşi Fiul lui Dumnezeu, Împăratul lui Israel (Mat. 2:6; Mica 5:2; Lc. 1:31-33; Isa. 49:6-7; Dan. 7:13-14).
Nu ştim exact cum au ajuns aceşti magi la o asemenea convingere. Ştim doar că ei, magi fiind (adică înţelepţi şi cititori în stele), au descoperit o stea care, după credinţa lor, le dădea de înţeles că un mare Împărat s-a născut (v. 1-2). Este interesant să vezi cum Dumnezeu se foloseşte de credinţa lor păgână şi le descoperă că Mesia s-a născut. Din felul în care ei s-au închinat lui Isus (v. 11) înţelegem că ei au căutat să aibă o mai bună înţelegere a acestui Împărat decât steaua le-a dat-o. Este foarte probabil ca ei să fi cunoscut Vechiul Testament în limba greacă (Septuaginta – o traducere a Vechiului Testament din ebraică în limba greacă, limbă de circulație mondială la acea vreme) şi să fi dat peste profeţia lui Balaam (profet păgân, şi el tot din Babilon) despre naşterea Celui care va va apare ca o stea din Iacov şi va împărăţi peste popoarele pământului (Num. 24:15-24). Faptul că ei au adus lui Isus ca dar de închinare: aur (un simbol al faptului că Isus a fost desemnat a fi Împărat divin), tămâie (un simbol al calităţii Sale de Mare Preot), şi smirnă (un simbol al morţii Sale jertfitoare), demonstrează că magii au căutat să înţeleagă mai bine ce fel de Împărat urma să fie Isus. Ei s-au lăsat călăuziţi de Dumnezeu prin astre (v. 2) şi prin mesajul Scripturii, pentru a aduce o închinare potrivită lui Isus. Nu se poate să te închini în mod potrivit Fiului lui Dumnezeu dacă nu te vei lăsa condus de Dumnezeu prin revelaţia Sa. Mai mult, magii au fost dispuşi să cheltuiască din timpul, energia şi din posesiunile lor materiale pentru închinarea lor. Principiul închinării înaintea lui Dumnezeu enunţat de David (închinarea trebuie să te coste – 2 Sam. 24:24) a fost bine însuşit de magi.
Este foarte interesant să vezi că magii, ca oameni din fostul Babilon, au mers să se închine unui împărat care nu era din propriul lor popor, ci Împăratului care urma să apară din Israel (Num. 24:17). Aceasta arată că ei au înţeles că împăraţii omeneşti nu erau în stare să le satisfacă aspiraţiile cele mai profunde ale sufletului lor. Exista în inimile multor oameni din acea vreme o aşteptare mesianică puternică, o aspiraţie după un Împărat salvator. Faptul că Isus s-a născut pe vremea lui Irod cel mare şi în împărăţia lui, scoate în evidenţă foarte clar diferenţa dintre Cel care vine ca Împărat din partea lui Dumnezeu şi cel care provine dintr-o societate decăzută. Isus este Căpetenia „care va fi Păstorul poporului Meu Israel” (v. 6) și care va asigura o adevărată păstorire (vezi Ps. 23) poporului Său. Magii au înţeles că Împăratul despre care Scripturile evreieşti vorbeau este singurul care ar putea să împlinească aceste aspiraţii veşnice ale oamenilor. (vezi chiar profeţia lui Balaam – Numeri 24:15-24). Magii, deci, ne îndreaptă atenţia spre adevăratul Împărat – Cel care vine de la Dumnezeu și care asigură binecuvântarea lui Dumnezeu cu adevărat.
După ce magii s-au închinat lui Isus, ei au primit de la Dumnezeu o nouă direcţie spre casă (v. 12). Schimbarea de drum a magilor ne arată că ei au devenit disponibili de a asculta de Dumnezeu. Orice om care se întâlneşte cu Isus şi I se închină Lui ca singurului Dumnezeu şi Împărat îşi va schimba cu adevărat drumul vieţii. El va asculta de cuvântul lui Dumnezeu şi va fi protejat de El (Ioan 10:27-30).

II. Isus Cristos – Salvatorul divin (v. 13 – 18)

După vizita magilor pentru a-L vedea pe Isus, o mare nenorocire s-a abătut, din partea lui Irod, asupra pruncului Isus şi asupra părinţilor Lui. Dar aceasta nu i-a atins deloc. Dumnezeu a intervenit salvator. Magii au fost direcţionaţi pe un alt drum spre casă, iar părinţii lui Isus au reuşit să fugă în Egipt înainte ca Irod să le poată face rău. Când Irod a înţeles că fusese înşelat de magi, mintea sa diabolică a plănuit uciderea tuturor pruncilor sub vârsta de doi ani din Betleem şi din împrejurimi, pentru a fi sigur că şi pruncul Isus va fi ucis. Nu s-a întâmplat aşa ceva pentru că Isus era deja în Egipt. Credincioşii, care şi-au legat viaţa de Domnul Isus, au fost permanent în istorie obiectul urii oamenilor din această lume (Ioan 15:18-25).
Ceea ce s-a întâmplat după plecarea magilor a devenit obiectul a două profeţii biblice. (1) Prin fuga în Egipt a lui Iosif împreună cu familia lui s-a împlinit profeţia din Osea 11:1. Aceasta ne îndreaptă atenţia spre eliberarea poporului Israel din Egipt. Aşa cum Dumnezeu a intervenit în mod miraculos şi l-a scos pe Israel cu mână tare din Egipt, aşa şi acum Dumnezeu a intervenit în favoarea Fiului Său şi L-a chemat din Egipt. Iosif şi Maria, părinţii lui Isus, cei care şi-au legat viaţa de pruncul Isus, au avut parte de aceeaşi chemare a Domnului, şi deci au fost părtaşi salvării din partea lui Dumnezeu a Fiului Său. Toţi aceia care sunt în Cristos devin părtaşi salvării Sale din partea lui Dumnezeu (Gal. 3:16,29). (2) Prin uciderea pruncilor din Betleem s-a împlinit o altă profeţie (cea din Ierem. 31:15). Trebuie să luăm în considerare că lovitura ucigătoare de care pruncul Isus trebuia să aibă parte din partea lui Irod a căzut asupra pruncilor nevinovaţi rămaşi în Betleem. Creştinii, de-a lungul istoriei, au fost loviţi (mulţi dintre ei) de cei răi din cauza lui Cristos. Cristos însă este în glorie la dreapta lui Dumnezeu, ferit de orice pericol, în timp ce urmaşii Lui sunt încă sub focul încercărilor şi loviturilor celui rău pe acest pământ. Când urmaşii lui Cristos suferă din cauza Domnului lor, El fiind în glorie, nu înseamnă că ei sunt uitaţi şi în afara salvării lui Dumnezeu. Cristos, prin învierea Sa şi prin gloria pe care o are acum la dreapta lui Dumnezeu, este Cel care ne garantează (fiecăruia la vremea lui – 1 Cor. 15:20-23) aceeaşi înviere şi aceeaşi glorie pe care El o are deja (Evr. 2:9-18). Aşadar, să nu ne temem ci să ne încredem în Domnul şi să împlinim voia Lui, chiar dacă aceasta va atrage suferinţele lui Cristos asupra noastră (1 Pet. 4:12-14).
Salvarea lui Dumnezeu, care este în Fiul Său, este o experienţă prezentă (liberi de păcat şi de robia păcatului), dar va fi şi o experienţă viitoare, atunci când Cristos va reveni în glorie şi când toţi cei care au crezut în El se vor bucura de plinătatea mântuirii lui Dumnezeu (1 Pet. 1:3-9; Rom. 8).

    III. Isus Cristos – Binecuvântarea divină

Iosif şi Maria, împreună cu pruncul Isus, s-au întors acasă din Egipt, după moartea lui Irod. Datorită pericolului potențial, pe care îl prezenta Arhelau, fiul lui Irod, familia sfântă nu a rămas în Iudea, ci a revenit în Nazaretul Galileii, locul de origine a celor doi părinţi. Ni se spune că, în acest fel, s-a împlinit Scriptura care vestise că „El va fi chemat Nazarinean” (v. 23).
Această profeţie este, într-un fel, bizară. Mai întâi, nu avem în Vechiul Testament vreo afirmaţie explicită cu privire la faptul că Isus va fi chemat Nararinean. În al 2-lea rând, nu ştim exact sensul acestei afirmaţii. Cercetătorii cuvântului lui Dumnezeu dau două explicații acestei profeții: (1) Posibil să fie o aluzie la jurământul de nazireat (Num. 6). Când cineva dorea să se dedice o vreme anume lui Dumnezeu pentru o lucrare specială, el trebuia să respecte legea nazireatului. Domnul Isus a fost total dedicat Domnului pentru lucrarea de mântuire a omenirii (vezi numele Lui: „Sfântul lui Israel” – Isaia 41:14). (2) Posibil să se aibă în vedere cuvântul „Vlăstar” („Nezer” – în ebr.) din Isaia 11:1. Aici ni se spune că „o Odraslă va ieşi din tulpina lui Işai, şi un Vlăstar va da din rădăcinile lui”. Acest titlu arată că venirea Domnului Isus pe pământ a fost în umilinţă, aşa cum Nazaretul a fost în vremurile biblice o cetate neînsemnată Deşi Isus a fost Fiul lui Dumnezeu, totuşi El a venit între oameni în cea mai mare umilinţă. Slujirea Lui a fost o slujire de rob (Filip. 2:6-11).
Ce concluzii tragem de aici? Domnul Isus a acceptat să se umilească în aşa fel încât nimic exterior nu arăta gloria Sa de Fiu al lui Dumnezeu. Deşi a fost ocrotit ca prunc de Dumnezeu într-un mod special, totuşi El a crescut într-un anonimat total, în Nazaret, fără să se poată recomanda mai târziu printr-un statut social înalt, sau prin diplome excelente (Mat. 7:28-29; Mc. 6:2; Ioan 6:42; 7:15).     La fel, slujirea Sa mesianică a fost o slujire a altora în umilinţă (Mc. 10:45). Moartea Sa, de asemenea, a arătat cât de umilit a fost El; a ajuns să fie dispreţuit de toţi (Isaia 53). Dar, în acelaşi timp, Dumnezeu era în Cristos în toată plinătatea fiinţei Sale (2 Cor. 5:19); ucenicii au văzut în Isus gloria deplină a lui Dumnezeu (Ioan 1:14-18). În Isus Cristos locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii (Colos. 1:19; 2:9-10). Planul lui Dumnezeu a fost ca Isus să crească și să slujească în umilinţă. Dar atunci când Domnul va veni în gloria Sa, El va răsplăti pe toți cei care au crezut în El. (1 Ioan 3:1-2; 2 Cor. 3:18; Rom. 8:17-23). Binecuvântările spirituale (Efes. 1) sunt oferite de Dumnezeu urmaşilor lui Cristos într-un mod tainic, şi în umilinţă. Dar va veni vremea când ceea ce Domnul a lucrat în ascuns în noi va ieşi la iveală. Atunci priveliştea va fi formidabilă (Efes. 5:25-27; Apoc. 21:10-11).

Să privim prin credinţă la pruncul Isus şi să ne alipim total de El! Împreună cu El, chiar dacă trăim într-o lume în care totul se clatină în jurul nostru; chiar dacă din cauza Lui toată răutatea acestei lumi va încerca să ne înghită; chiar dacă din cauza Lui trebuie să acceptăm anonimatul şi umilinţa într-o lume avidă de prestigiu şi fală; şi chiar dacă trebuie să cheltuim de dragul Lui până la jertfă de sine pentru a trăi în închinare şi totală dedicare pentru Domnul nostru să nu ne pierdem încrederea în El, ci întotdeauna să ne bucurăm în El şi în voia Lui. În acest fel, ne vom îmbogăţi de gloria Celui care este Domnul şi Mântuitorul nostru.

Marian Ghita, pastor Biserica Crestina Baptista “Sfanta Treime”, Constanta

Cuvinte cheie: , , , , , , , , ,

Leave a Reply