Suferinta

April 2, 2013 Favorite

Suferinta

“Omul se naste ca sa sufere, dupa cum scanteia se naste ca sa zboare. ” Iov 5:7

Nu intalnim nimic in lume mai des ca suferinta.Mintea omeneasca nu poate percepe nici de unde vine ea, nici cu ce scop.
Ea este socotita ca o piedica in calea fericirii si a bucuriei de a trai.
Suferinta, durerea si moartea, formeaza fateta mereu prezenta, nedorita si urata a existentei umane.
Ele fac parte din istoria omului si nimeni nu le poate evita, sunt punctul de pornire al omului in cautarea unui sens al existentei si alcatuiesc substanta poeziei, a creatiei dramatice si chiar a filosofiei, intr-un cuvant “a tot ceea ce este frumos” .
Pamantul este plin de dezastre, calamitatii, tragedii si tot felul de alte suferinte care duc la moarte.
Originea suferintei in mitologie-Cutia Pandorei. Se spune ca atunci cand Pandora a deschis cutia, s-au imprastiat pe pamant boala, necazul, suferinta.
In religia crestina-principala explicatie este ca suferinta a intrat in viata umanitatii ca urmare a neascultarii lui Adam si a Evei.
Carte dupa carte din Vechiul Testament ne arata consecintele tragice ale incalcarii Legii divine. Totusi fenomenul cel mai tulburator si dureros, este suferinta celor drepti si integri.
Mereu si mereu vedem abatandu-se calamitati asupra unor oameni buni, care nu au facut rau nimanui, chiar asupra celor care cred in Dumnezeu si Il iubesc, si nu putem intelege de ce se intampla asa…Uneori chiar suntem tentati sa spunem “Dumnezeu i-a parsit si Si-a intors fata de la ei”. Prin contrast ii vedem pe cei rai prosperand si bucurandu-se de un trai bun.Noi nu putem explica de ce cel bun o sfarseste tragic, iar cel nedrept si viclean o duce bine.
Atatea intrebari ale noastre raman fara raspuns, la unele din ele nu vom gasi niciodata raspuns, cum ar fi acestea: “De ce este atata suferinta pe pamant?
De ce ades mi-e dat pe cale sa-ndur dureri si fel de fel..
De ce-s lovit adesea oare?
Eu nu-nteleg, dar stie El.” (T.Dorz)

Aproape de fiecare data in suferinta, omul se arata asa cum este. Uneori credem ca iubim pe toata lumea si mai ales pe cei apropiati noua, ne credem buni si prietenosi cu toti, dar in suferinta ne aratam reci, suparaciosi, nervosi, amari chiar cu cei apropiati noua, care ne iubesc. Cand vine suferinta, atunci se arata ce este in noi. Un vechi proverb romanesc spune:”Raul spala pietrele, dar numai unele raman albe.”
Asa este si cu suferinta; pentru multi ea poate fi constructiva,purificatoare sau, distructiva. Omul e asemenea unei scoici, cu cat scoica are o rana mai mare, cu cat sufera mai mult, da nastere unei perle mai pretioase. La fel si unii oameni, cu cat sufera mai mult, cu atat devin mai nobili si ii pot intelege pe cei din jur care trec prin necazuri. Suferinta descopera ceea ce este in inima noastra. Puterea si slabiciunea inimii, se descopera nu cand totul merge bine, ci cand suferinta ne testeaza caracterul. Ea insoteste libertatea de a alege care este esenta a ceea ce inseamna a fi uman, si o lume fara posibilitate de a alege este mai rea decat o lume fara durere. Suferinta, dezastrele naturale si timpurile de criza, ne fac sa strangem randurile, sa ne aducem aminte ca avem nevoie unul de altul si ca, mai presus de toate, avem nevoie de Dumnezeu. Suferinta poate fi socotita si ca purificatoare a sufletului.
Desi suferinta este pretutindeni si aproape, de multe ori nu putem face nimic pentru a o stopa, e trist ca de multe ori noi provocam durere celor din jurul nostru.
O vorba nepotrivita situatiei, un gest nelalocul lui, poate rani pe cineva fara sa ne dam seama. Cat va fi lumea si pamantul, va exista suferinta.

“Lacrimi curg din vremi strabune
Si-or sa curga cat e firea
N-ai sa-i poti curma siragul,
Nu prin tine-i fericirea.
Dar de-un lucru te fereste
Daca poti si crezi ca-i bine
Ochiul nimanui in viata
Sa nu planga pentru tine.”
( Mihai Eminescu-Lacrimi )

Cuvinte cheie:

Leave a Reply